CRIMA IN PARADIS (3)

Inceputul povestii   - partea 1 aici  si 

                                - partea a doua aici

Nu stia bine ce e cu el. Nu mai stia nici sa se roage desi, pana in dimineata aceea, a fost convins ca rugaciunea e parte din viata lui. Nu stia nici cum de au venit atatia cunoscuti, nici cine anuntase politia. Nu stia nimic in afara furiei si a unei vinovatii pe care tot incerca sa si-o imparta cu cel care ii mutilase fiica.

Din exterior ai fi zis ca este impasibil. Cei din jur chiar considerau ca este in stare de soc. Nevasta lui stia insa ca altceva il preocupa si banuia si ce anume!  Ea doar isi freca mainile fara sa poata plange.

Pe culoarul sectiei de terapie intensiva, pe langa damfurile specifice, mirosea a... iarna. Usa intrarii se deschidea in rastimpuri iar atunci, vantul suierator de afara aducea brutal inauntru un val de frunze uscate si boarea iernii. Nimic din toate astea nu avea darul sa te faca optimist

- Se schimba vremea, murmura Axinte ca pentru sine, masurand mecanic holul cu pasii lui  de om scund.

Indrazni sa se apropie de una din infirmierele care intra si iesea mai tot timpul, si o intreba:

- Stiti ceva de starea fiicei mele?

- Este constienta dar sedata, adica a primit calmante. E tot ce pot sa va spun. Politia si Procuratura sunt inca aici. Dupa ce i se vor recolta toate probele biologice necesare, ii vom ingriji ranile si, eventual, va fi transferata la sectia de chrurgie. Ce nu va pot spune este cat timp va dura ... 

Fata pleca in graba, stanjenita de durerea si deznadejdea din ochii acelor parinti. 

Axinte continua sa masoare holul in acelas ritm si cu aceeasi privire fantomatica.

Intr-un tarziu se apropie de el un barbat inalt, aratos, cu o silueta impresionanta. Purta  un halat alb impecabil, de parca atunci fusese calcat. Pe obrajul drept, perfect ras, avea o cicatrice adanca care insa nu-i stirbea din farmecul de om frumos. Acesta i-a intins mana mesterului si i-a strans-o usor.  

- Domnule, fiica dumneavoastra a suferit o serie de lovituri greve... Sunt si urme de agresiune sexuala... dar viata nu ii este in pericol. Majoritatea traumetismelor se vor vindeca. Ma tem insa ca la fata vor fi necesare o serie de interventii. Imi pare sincer rau.

Axinte dadu sa intrebe ceva dar doctorul i-o lua inainte: 

- Este constienta si, dupa ce politia ii va lua declaratia, care, sper, sa nu fie o formalitate, o puteti vedea. Fiti convins ca vom face tot ce este posibil sa se recupereze cat mai bine.

Doctorul se facu  nevazut, inainte ca mesterul sa apuce sa-i multumeasca.

In clipa in care au intrat in salon... amandoi au izbucnit in lacrimi. Cu jumatate de fata bandajata, mana dreapta in ghips si piciorul stang suspendat de un scripete, Ioana era de nerecunoscut.

Axinte isi scoase batista si ii sterse cu grija, suferind el insusi, zeama rosiatica care i se prelingea din gura capsata in doua locuri.

Anisoara plangea cu sughituri.

- Nemernicul ti-o facut asta,  stiu. No, acum sper ca ai spus la Politie tot. Oricum nu e asa de prost incat sa creada ca va scapa nepedepsit! 

Axinte era tulburat, cu fata violeta, clocotind de furie. Anisoara il tot tragea de maneca hainei soptindu-i, "gata omule, gata", privind spre corpul bandajat al fiicei sale. In  singurul ochi deschis al Ioanei citi si durere si spaima.

Zile multe au trecut.

Florin nu si-a permis sa dispara asa ca... a venit la spital sa o vada ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat! Intr-una din zile a aparut chiar si tatal lui care, fara rusine, i-a spus femeii sa aibe grija ce vorbeste daca nu vrea sa "dea definitiv coltul" ca... are el prieteni care pot face orice!

Ioana a iesit din spital abia in preajma Craciunului. - inca schiopatand si cu o proteza in locul unui ochi! 

Dar... viata merge inainte. Oricum, nu fusese niciodata o vorbareata dar acum aproape ca mutise. Nu isi facea vreo iluzie cum ca traiul ei va fi diferit dar spera in ajutorul parintilor, care au decis sa locuiasca o vreme cu ea. Anisoara dormea cu fata ei, in dormitor, iar Axinte isi facu culcus in bucatarie. 

Desi casa mai avea o camera, Florin se instala pe canapeaua din sufragerie unde, cat timp era acasa, nu facea decat sa butoneze telecomanda televizorului, mancand alune si cipsuri si band bere.

Ioana nu a avut curajul sa-si reclame sotul la politiei, cu atat mai putin dupa ce tatal lui a amenintat-o direct, fara pic de rusine. In secret insa incerca  sa demareze formalitatile de divort.

Axinte nu ii adresa ginerelui sau nici o vorba si nici nu ii arunca vreo privire. Anisoara si ea il evita cat putea. 

Dealtfel Florin nici nu prea statea pe-acasa. Intr-o dimineata s-a incumetat sa intrebe daca cineva va spala rufe caci el nu mai are schimburi de nici un fel. Cum nimeni nu i-a raspuns, a inceput sa strige:

- Alo, nu aude nimeni in casa asta?  Ia vedeti! Daca ma luati de prost o sa schimb foaia cu voi. 

Axinte aparu in cadrul usii cu o privire salbatica, lacoma de sange.

- 'Tu-ti mama ma-ti de bestie! Ia-ti hainele jegoase si pleca la tac'tu, pana nu te fac bucati si te dau mancare la porci! 

Furia socrului sau il surprinse intr-atat incat prefera sa nu scoata nici un cuvant. 

De atunci hainele si le-a spalat pe unde o fi putut dar de plecat nu a plecat din "casa lui"! Seara revenea acasa dupa ce banuia ca toti s-au culcat si dimineata se strecura afara ca un hot, tiptil, tiptil.

Inainte de Craciun  au taiat porc si l-au pregatit, ca de obicei. 

Mesterul a reinceput sa lucreze si sa mearga la casa de rugaciune si totul parea sa intre in normal. 

Masa de Craciun fu insa mai curand una de priveghi. Toti trei au mancat tacuti, fara chef, fara bucurie. Fiecare privea doar in farfurie, mestecand absent. Fata li s-a luminat doar cand casa li s-a umplut de dansatori, gatiti in costume specifice locului, colindatori tineri, veseli si frumosi.

De Florin nu a mai auzit nimeni pana in primavara, cand o echipa de politisti le-a batut la usa si i-a intrebat:

- Ce stiti de ginerele dumneavoastra? De cand nu l-ati mai vazut?

Atunci Axinte si Anisoara s-au privit in ochi, s-au luat de mana si au spus intr-un glas:

- Noi ... l-am omorat, domnule !

In spatele lor auzira o bufnitura. Ioana lesinase.

Inca 12 cuvinte si povestea... va urma

primavara, lacoma, iluzie, silueta, dansatori, majoritatea,
rastimpuri, recolta, impasibil, formalitate, nevazut, zeama

FRUMUSETEA, MARUL DISCORDIEI

Am primit azi crochiul - ghicitoare de mai jos cu titlul 

"Cine vrea marul?".

A fost un prilej ludic sa testam intuitia si cunostintele de cultura generala ale copiilor - pentru ca fiecare personaj aflat la masa din desen ar putea dori... marul!
Cine sunt personajele si cine oare vrea cu orice pret marul?
Va las placerea de a descoperi singuri.

Incerc sa fac un rezumat care sa ii intereseze si pe nepotii mei, pusi azi sa recunoasca mesenii din imagine. 

Ceea ce m-a ajutat sa aleg un personaj si povestea lui, a fost textul de mai jos:

"Percepția noastră, a oamenilor moderni, asupra frumuseții este redusă, din păcate, doar la cea exterioară, căutată cu strășnicie prin tot felul de împodobiri de fațadă, menite să înfru­mu­sețeze trupul omenesc, iar această strădanie, care adesea poate ­consuma întreaga vitalitate a omului, se face - cum altfel! - decât în detrimentul fru­m­useții lăuntrice, sufletești. 

Cel mult s-ar putea invoca aici idealul unei estetici, însă chiar și aceasta funcționează fără să poată trece de coaja realității văzute. Totuși, se cuvine să aflăm că tendința menționată mai sus nu este una caracteristică exclusiv prezentului nostru, ci există de când lu­mea. Iata ce  ­observa Sfântul Andrei Criteanul, cu inegalabila sa măiestrie poetică, într-un tropar din Cântarea a doua a Canonului său: „Îngrijitu-m-am cu deadinsul numai de podoaba mea cea din afară, ­nebăgând seamă de cortul cel dinlăuntru, cel după chipul lui Dumnezeu”.

Sfântul Andrei nu condamnă deloc aplecarea omului spre împodobire și spre înfrumusețare, ci doar faptul că noi, cei neștiutori și ispitiți de formele lumii sensibile, am pus greșit accentul." 

Nicusor Deciu Ziarul Lumina

Ne gasim, evident, prizonierii imaginii exterioare, ignorand valoarea frumusetii sufletului, care este nemuritor, preocupati pana la ridicol de aspectul fizic, oricum efemer. 

Pentru a-si castiga titlul de MISS, femeile, fie ele muritoare sau zeite, s-au luptat, au provocat razboaie si au ruinat imperii! 

Probabil ca ati recunoscut personajele din jurul mesei, unul fiind legat de o sintagma pe care o folosim adesea, multi dintre noi, fara sa ii cunoastem sursa. 

Este vorba despre ERIS, zeita discordiei, sora a lui Ares, zeul razboiului, care a aruncat in multime un MAR de aur numit de atunci al DISCORDIEI! Povestea o gasim in mitologia greaca.

Pentru ca lucrurile sa aibe coerente, din unirea sa cu Zeus, Eris a născut-o pe Ate, zeița iluziei, a orbirii mintii, a distrugerii, zeița greșelii, cea care îi împingea pe oameni la acțiuni impulsive si necugetate, provocand, ca "efecte secundare", trufia omului, care nu își mai cunoaste propriile limite, și iluzia, care îl împiedică să vadă adevărul. 

Suna familial, nu?!

Legenda spune ca Zeita Thetis (Tetis) -  care era una din cele 50 de fiice ale lui Nereus, zeul Marii Mediterane - s-a căsătorit cu eroul Peleus, fiu al regelui Insulei Eghina, devenind mai apoi mama lui Ahile, eroul homerian. Aceasta unire a fost singura casatorie intre o zeița si un muritor aprobata de Olimpieni.

Se spune că în timpul nuntii, când convivii dănțuiau, și-a făcut apariția Eris, personificarea discordiei, care, suparată fiind că nimeni nu s-a gândit să o invite,  a aruncat în mulțime un măr de aur  pe care stăteau scrise cuvintele „celei mai frumoase”, semanand astfel  zazanie intre cele 3 mari zeite, disputa care va declansa razboiul troian 

Văzând mărul, Hera, regina zeilor si protectoarea casniciilor, Atena, zeita intelepciunii si a razboiului, și Afrodita, zeita frumusetii si a iubirii, prezente la nunta, s-au grăbit să-l revendice, fiecare în parte susținând că le întrece în frumusețe pe celelalte două. 

Nereușind să ajungă la o înțelegere, cele trei zeițe au hotărât să ceară o opinie imparțială, alegandu-l ca arbitru pe prințul troian Paris. 

Ademenit cu diferite daruri de învrăjbitele olimpiene, Paris i-a oferit în cele din urmă mărul de aur Afroditei, după ce aceasta i-a promis că Elena, cea mai frumoasă femeie pământeană si sotia lui Menelaus, îi va deveni soție. 

Prin farmece, Afrodita a facut-o pe Elena să se îndrăgostească de Paris și să fugă cu el în Troia, parasindu-si sotul, pe Menelaus. 

Agamemnon, regele din Micene, a hotărât să răzbune onoarea fratelui său, Menelaus, printr-un război îndreptat împotriva Troei, cetate care a făcut posibilă rușinea. 

Războiul dintre troieni și ahei a durat zece ani, timp în care mulți dintre eroi au murit, atat din tabăra Eladei (Ahile, Aiax, Patrocles, Antiloh s.a.) și din cea a Troiei (Hector, Deifob, Paris s.a.). 

Chiar și zeii s-au divizat în susținerea uneia sau alteia din cele două tabere,  Zeus fiind de partea troienilor. 

În cele din urma, aheii reușesc să pătrundă în cetatea Troiei, prin vicleșug - celebrul cal troian - si îi masacrează fără discriminare pe locuitorii cetatii, profanand templele, gest care le va atrage mânia zeilor. 

Puțini dintre ahei au reușit să se mai întoarcă acasă după război: cei care nu au murit în luptă, fiind inghititi de apele înfuriate ale lui Poseidon.

Asemenea si dintre troieni, a reușit să supraviețuiască masacrului un număr redus.  

Mult mai târziu, odata cu extinderea Imperiului Roman, romanii aveau să pretindă că sunt descendenții prințului Enea, frate al lui Paris, care, după căderea cetății Toia, s-ar fi  întreptat către Italia împreună cu alți troieni supraviețuitori. 

Legenda este istorisită de Vergilius în epopeea Eneida.

In ce o priveste pe Eris, pe care Romanii o numeau chiar Discordia, legenda spune ca a fost  alungată din Olimp.

Intorcadu-ne la viata reala si la desen, cine vrea oare marul (Appel)?

CRIMA IN PARADIS (2)

prima parte o gasiti aici

Nici lui Axinte,  nici nevestei sale nu le era necunoscuta nefericirea fiicei lor. Ar fi fost imposibil de vreme ce intreg satul stia!  Dealtfel se considera singurul vinovat pentru tot sirul de nenorociri care i-au distrus familia, reputatia, viata.

El a fost cel care a grabit nunta, trecand peste orice doar sa o marite cat mai repede, dupa ce a aflat ca Ioana se vedea in ascuns cu Florin, fiul singurului om din sat care facuse inchisoare - si asta pentru un viol in banda savarsit in timpul unei permisii pe cand facea stagiul militar. 

Nu isi amintea sa o fi intrebat daca il voia de barbat dar asta nici nu mai conta de vreme ce tot satul stia ca umbla cu el.

Baiatul era un terchea-berchea, ca si tatal lui, pe care anii de puscarie nu l-au indreptat, ba dimpotriva. 

La momentul acela insa singurul sau gand a fost sa salveze aparentele iar prestigiul si onoarea mesterului Axinte au cantarit cel mai greu in luarea deciziei! 

Cum gaterul si meseria lui de sobar ii aduceau bani frumosi, faptul ca viitorul ginere era sarac nu i s-a parut un neajuns. Grija lui era sa nu fie Ioana socotita o usuratica. 

Le-a facut nunta, le-a cumparat o casa si le-a lasat si toti banii stransi la nunta. Ca toti cei din sat, nu era nici el strain de betiile si scandalurile tanarului, dar Axinte si-a linistit constiinta cu gandul ca, odata casatorit, avea sa se dea pe brazda. Dar nimic nu s-a potrivit cu sperantele lui caci lucrurile au mers prost inca de la inceput. 

La nici doua saptamani, Ioana avea deja ochii vineti.

Zadarnic a incercat sa-i dea de lucru. Singurele pasiuni ale ginerelui sau au ramas cele din totdeauna: combinatiile cu fel de fel de smecheri de prin satele din jur si noptile lungi de betie. 

Cum tinerii casatorit locuiau exact pe versantul opus al colinei pe care era asezat satul, la o distanta considerabila de casa parinteasca, Axinte o vedea rar pe fiica lui. Respectul pe care il castigase in fata oamenilor facea ca acestia sa il menajeze, evitand sa-l nelinisteasca cu stiri neplacute. Chiar daca refuza sa se gandeasca la asta, inima ii spunea ca Ioana era nefericita si ca acesta era motivul pentru care  dadea din ce in ce mai rar ochii cu parintii ei.

In acea zi, mesterul Axinte s-a trezit de dimineata, ca de obicei,
multumind Domnului ca i-a ingaduit sa vada un nou rasarit. Nimic special, nimic iesit din comun... in afara unei nelinisti, abia simtite, izvorate din constiinta lui de tata si om credincios. 

Nu o mai vazuse pe Ioana de multa vreme. 

Stia ca aceasta indepartare, impusa spre a se proteja pe sine, nu era solutia. Oricum nu servea la nimic sa nu o vada de vreme ce era cotropit de ganduri si indoieli. Faptul ca ginerele lui nu muncea si umbla prin carciumi era o sursa permanenta de neliniste si banuia ca nefericirea Ioanei avea acelasi motiv. Conceptia lui despre fericire era legata de puterea si dragul de a munci, traind in pace si avand credinta! 

Ca barbatul fetei sale ii mai scapa cate o palma... nu i se parea esential. Desi nu isi atinsese sotia niciodata, gandea si el, ca mai toti, ca daca un barbat isi loveste nevasta este doar din pricina ca femeia nu a fost suficient de isteata incat sa evite furia lui. Spera doar ca fiica lui sa stie cum sa se fereasca de astfel de situatii. 

Era inceput de toamna. Pe toate pajistile, satenii intorceau fanul otavei, profitand de vremea inca frumoasa. Mesterul isi programase in acea zi un drum la gater, de unde intentiona sa aduca acasa o remorca cu lemne. Cum casa lor era in deal, se gandi sa-i propuna ginerelui sau sa il ajute macar la montarea scripetilor cu ajutorul carora urma sa le urce pana sus.

Se pregati fara prea multa tragere de inima apoi o porni agale, pe jos, macinandu-si gandurile. Drumul era destul de lung asa ca avea destula vreme pentru a-si gasi curajul sa dea ochii cu fiica lui.

Ajuns in fata casei, isi scoase batista din buzunarul hainei, isi sterse nasul si ochii lacrimosi, luandu-si timpul unei respiratii adanci. Zavorul nu era tras asa ca intra. Poata scartii a pustiu. Parea ca  nimeni nu era acasa. Inainta cu inima stransa cuprins de o presimtire rea. Batu la usa dar cum nimeni nu-i raspunse, apasa pe maner. Inauntru mirosea a mancare arsa, mahoarca si alcool statut. Dezordinea il facu sa se gandeasca la hoti. 

Cu glas tremurand, o striga pe Ioana. Dinspre dormitor se auzi un scancet ca de copil. Omul se indrepta intr-acolo si ramase tintuit in cadrul usii. Ochii ii fura pe data potopiti de lacrimi. 

In patul ravasit, Ioana, pe jumatate dezbracata, zacea intr-o balta de sange. 

- Doamne, Doamne, ce e asta?  

Isi scoase instinctiv haina si o acoperi. 

- Ce s-a intamplat, puiul tatei? Cine ti-o facut asta?  

Alerga iute afara si striga dupa ajutor. Reveni fara sa mai astepte.  Cauta un pahar pe care il umplu cu apa. Ioana insa nu reusi sa deschida gura, inclestata de sangele inchegat.

Gemea si el in rand cu biata femeie. Disperarea, mila, si durerea, toate facute ghem in capul pieptului, ii luara respiratia. Capul intreg si-l simtea umflat si fierbinte. Furia crestea in el iar gandul ii era intepenit deja in ideea razbunarii. 

Axinte sobarul, omul bun, cu frica de Dumnezeu, care umbla mereu cu duhul blandetii, murise acolo subit. La adapostul vietii linistite a putut fi intelept, ingaduitor si milostiv. Le vorbise multora cum ca toate se rezolva daca ai rabdare, credinta si nu te lasi prada furiei. Privindu-si acum fiica, o masa de carne sangeranda, era incapabil sa se linisteasca. Toate acele linii drepte din care credea ca era el facut, pareau acum strambe si incalcite. Intr-un timp uluitor de scurt, a pierdut examenul omeniei. Mintea i-a luat-o razna, cautand sa imagineze pervers pedeapsa pe care avea sa i-o dea, cu mana lui, celui care facuse asta. 

Cand isi veni in fire, pricepu ca se afla pe un culoar de spital. 

Incerca sa rememoreze cele intamplate. 

Isi simti dintr-o data bataile inimii in gat. 

Afara era noapte.

Alte 12 cuvinte si povestea continua!

LEMNE, STRAIN, MESTERULUI, DISTANTA, ADAPOSTUL, PEDEAPSA, POTOPITI, INSTINCTIV, ARSA, FIERBINTE, LINII, TOTDEAUNA